• Clădirea dreptunghiulară, construită din piatră și cărămidă, este perpedinculară pe stradă. Conacul are cinci încăperi și un pridvor.

  • Lucrările de construcție efectuate de groful Bethlen Samuel i-au oferit castelului forma sa actuală, fapt memorat prin inscripția ”Comes Samuel Bethlen Coma (comitatus) de Küküllő ac pedis siculialis Marus Capitaneus, atrobique supremus. 1700.”, gravată în piatră, amplasată desupra intrării, care poartă emblema familiei și prin blazonul unui șarpe încolăcit în laur, aflat pe tavanul celei mai mari încăperi, denumite și sala cavalerilor sau sala de consiliu.

  • Original, castelul era o construcție cu un singur etaj, pe ambele nivele întindându-se coloane – la parter șase coloane dorice, la etaj, coloane fără capitel – în spatele cărora se afla o loggie. Ulterior, aceasta s-a zidit. La ambele extremități ale clădirii, deasupra nivelului central, s-a amplasat câte un bastion.

  • Castelul și-a căpătat aspectul de astăzi în perioada lui Wesselényi Miklós, iar în 1771 tot el a construit și manejul lângă castel. Statuia de cal, vizibilă pe peretele grajdului, a fost sculptat de Johannes Nachtigall.

  • După naționalizarea din 1949, clădirea s-a utilizat ca și gospodărie de îngrășare porci, cât și ca gospodărie agricolă comună. Cu toate acestea, în 1989 conacul se afla încă în stare bună, îndă după lichidarea cooperativei de producție, localnicii i-au înlăturat toate părțile mobile.

  • Castelul în stil baroc, din Hodod, se află în centrul satului, lângă drumul național care străbate localitatea. Clădirea are o formă în plan dreptunghiulară și fațada principală spre curte. Fațada dinspre stradă este precedată de o grădină cu flori.

  • Pe locul edificiului actual se găsea încă din anii 1680 cabana de vânătoare a lui Forray András, iar castelul actual a fost construit în anii 1830 în locul acestuia. Castelul a fost refăcut în stil neoclasic în secolul al XIX-lea, timp în care castelul se afla în proprietatea familiei Hunyady. După moartea contelui Hunyady Károly, castelul a fost cumpărat de către familia Mocioni, familie aflată în relații apropiate cu familia regală română. De aici, castelul a trecut în proprietatea lui Mihai I., care a început lucrările de realibilitare, după care, în 1945 a fost naționalizat.

  • Castelul Rhédey din Sângeorgiu de Pădure este un castel construit în stil neobaroc, care seamănă mai degrabă cu un palat decât un castel datorită construcției. Monumentul și-a căpătat forma actuală cu ocazia lucrărilor de renovare din anii 1807-1809.