• Predecesorul castelului era o casă întărită de piatră construită de Károlyi Láncz László cu învoirea lui Matei Corvin. În anul 1592, în fața pericolului turcesc, casa este transformată de către Károlyi Mihály în cetate. Parcul castelelui a fost atestat documentar pentru prima oară în 1754, ca „o grădină frumoasă și celebră”; mai mult, este descrisă și iazul din acest parc.

  • În anul 2009 moșia a fost restituită moștenitorilor. În prezent, castelul găzduiește temporar Centrul Cultural și un muzeu.

  • Renumele castelului i se datoreaza grădinii de 67 de hectare. Această grădină a fost amenajată în a doua jumătate a sec. XVIII, de către contele Ferenc Gyulay (V.), prima atestare scrisă datând din 1763, moment în care s-au plantat o serie de specii de plante rare.

  • Conacul a fost restaurat în anul 2005 în vederea amenajării camerei meoriale ale lui Kazinczy Ferenc, înnoitor de limbă și cea a cântărețului Fráter Lóránd „căpitanul muzician”. În 2008, în incinta conacului s-a amenajat camera memorială a lui Csiha Kálmán, episcopul reformat care a fost sclav pe timpul comunismului. În camerele neutilizate s-a amenajat un muzeu de istorie locală.

  • Pe suprafața de 1100 m2, în fața castelului frumos decorat, s-a amenajat un parc bine îngrijit, un teren de tenis și o herghelie de cai și proprietarii au trăit aici fericiți, până la naționalizare.

  • Conacul din sec. XVIII, cu structură de acoperiș în stil baroc, a fost construit de contele Keresztes (II.) Márton, apoi în sec. XIX, clădirea a fost modificată în stil eclictic-romantic. Cu această ocazie conacului i s-a anexat un turn poligonal, a cărui formă s-a păstrat și azi.

  • Din porticul aflat pe partea de vest a clădirii, se poate intra într-un hol închis, din care se deschide o sală de mese spațioasă. În partea de sud se găsesc două dormitoare, și în afară de acestea, restul încăperilor au și subsol.

  • Din cauza degradării agravate, castelul renascentist, construit de Báthori István (Ștefan Báthori) poate fi văzut doar în documentația ridicării topografice din 1687, respectiv în arhivele construcției. Despre perioada anterioară a acestei consemnări sunt și mai puține date disponibile: săpăturile, limitate la număr, nu s-au dovedit a avea succes în această privință.