Conacul Lovassy, Batăr

  • Codul din lista monumentelor:
  • -
  • Adresă:
  • Batăr
  • datare:
  • Începutul sec. XX
  • stil:
  • istoricist
  • Formă de proprietate:
  • proprietate privată

Fațada principală a clădirii cu forma în plan dreptunghiulară este etajată la mijloc, dispunând de rezalite la margini. În mijlocul fațadei principale se află o poartă pentru mașini, a cărei stâlpi de susținere sunt realizate din coloane duble, dorice.

În anii 1930, conacul a fost cumpărat de avocatul dr. Iacob Ioan. După cel de-al Doilea Război Mondial, aici se afla centrul Gospodăriei Agricole de Stat. În anii 1990, moștenitorii avocatului Iacob au reintrat în posesia castelului și l-au vândut unor investitori italieni. În prezent, castelul este gol, starea acestuia degradându-se din ce în ce mai mult.

Pilaștri de lângă intrare susțin un pridvor cu elemente din piatră. Ferestrele părții centrale ale clădirii sunt accentuate de lezene striate. Ferestrele sunt cu închidere dreaptă și au chenare cu ornamente. Ferestrele amplasate pe ce cele două părți ale intrării principale dispun de boiandrug și pervaz. Etajul este accentuat de ferestre, prevăzute tot cu chenare. Sub cornișă se extind motive florale, aranjate într-un singur șir. La etaj, în partea dreptă s-a mai construit un turn, care la exterior este înconjurat de un coridor deschis, cu balustradă ornată din traforaj, și de un șir de arcade. Fațada posterioară este accentuată de două rezalite la margini și un rezalit central.

În fața intrării care conține scările care duc la etaj, se află un portic, al cărui stâlpi duble, dorice și pilaștri susțin un pridvor cu elemente de piatră. Ușa principală este cu închidere dreaptă, partea superioară conținând un grilaj frumos din fier forjat. Etajul are șase axe. Cele două fațade se deschid într-un foaier cu ornamente tip meandre, care este despărțită de un hol cu ornamente similare. Această despărțire face ca nivelul inferior să aibă două compartimente. Chenarele de ușă, cu ornamente deosebite, decorațiunile de majorică a sălilor, oferă eleganța încăperilor interioare. Etajul este deasemenea pe două compartimente. Fațada anexă din partea stângă are trei axe, în mijlocul acesteia aflându-se intrarea. La partea dreaptă a clădirii se anexează o filegorie sau un chioșc, cu ornamente din traforaj.

Cum ajungeți aici?

Cum ajungeți aici?



Linkuri