Planimetria fațadei se caracterizează prin diversitate. Fațada principală este accentuată de un turn octogonal cu patru nivele. Turnul este prevăzut cu coronament și brâu de piatră cu ornamente bogate. Clădirea are o planimetrie orizontală.
Castelul este o clădire istorică, cu un plan neuniform și fațade variate, având un impact de ansamblu pitoresc. Clădirea are două intrări, putând fi accesată fie dinspre Mureș, cu caleașca, fie dispre pădure, pe jos. Elementul dominant al castelului îl constituie efectul de castel medieval, cu plan în formă de octogon, cu turn cu patru nivele, care se impune prin dimensiunile sale vaste.
Inscripția cu majuscule, L.B.N.V., reprezintă prescurtarea de la „Liber Baron din Oradea Mare”, ceea ce evidențiază existența unui alt conac din sec. XVIII, a cărui placă a fost înzidită în zidul castelului în stil baroc. Se presupune că pietrele vechiului conac, odinioară reședința familiei Váradi, s-au utilizat la construirea clădirii.
Benedek Elek a decis să cumpere înapoi terenurile pe care părinții săi le-au vândut pentru a îi putea oferi o educație. Apoi, pe moșia de douăsprezece hectare, răscupărată bucată cu bucată (în 1896), a început construirea conacului pe care și l-a imaginat cu ani înainte. Casa a fost proiectată de o rudă a soției sale, de arhitectul Poldesz Richárd, în așa fel încât aceasta să fie potrivită cazării familiei, a nepoților, a familiei și a oaspeților.
Conacul „Jancsó Péter” din Ghelința se găsește în zona satului, denumită ”Ladia”. Domeniul a luat naștere la începutul sec. XVIII, prin fuziunea domeniilor care aparțineau familiei Basa, Mihálcz și Biroga (familii nobile din Ghelința), însumând aproximativ 300 de hectare.
Castelul Teleki din Coltău a fost construit probabil pe vremea lui Maria Tereza, iar în 1821 clădirea construită în stil baroc a fost restaurată. Marele călător, contele Teleki Sándor, a fost cel mai cunoscut stăpân al castelului, care a obţinut clădirea de la părinţii lui, la vârsta de 25 de ani, în anul 1845.
După naționalizare, în conac s-au mutat diferite instituții de stat, care au lăsat clădirea să se degradeze. Din fericire, după 1989, clădirea a ajuns în posesia unui întreprinzător, care a investit o sumă mare de bani pentru restaurarea acesteia. Să sperăm că într-o zi, această clădire extraordinară va radia de frumusețea de odinioară.
De la momentul în care au redobândit moștenirea, familia a renovat clădirea. Cu această ocazie s-a înzidit porticul cu vedere spre est, astfel distrugând caracterul de monument istoric al clădirii. Sub sala de mese și încăperile sudice se află un subsol boltit, dar din cauza prăbușirii unei bolte, aici s-a construit un zid despărțitor.
istoric de artă
