Cetatea Făgărașului

  • Codul din lista monumentelor:
  • BV-II-a-A-11687
  • Adresă:
  • Făgăraș, Piața Mihai Viteazul
  • datare:
  • Sec. XIV - XVIII

Cetatea a fost atestată pentru prima dată documentar în 1456, dar cel mai probabil cetatea de piatră datează din secolul al XIV-lea. Istoria clădirii este strâns legată de localitatea Făgăraș amintită în 1428. Cetatea din Făgăraș era cea mai mare din provincie, iar istoria regiunii s-a legat de această cetate care domina împrejurimile.

În 1368, cetatea era oferită ca feudă domnitorului Vlaicu din Muntenia. De la această dată, timp de mai mute sute de ani, voievozii Țării Românești primeau titlul de „duce al Făgărașului și Almașului ”. Din secolul al XVI-lea s-au păstrat douăsprezece documente ale lui Mircea cel Bătrân, asociate cu regiunea Făgăraș.

Tot din această regiune datează un document al lui Vlad Dracul din 1436. În 1452, Vladislav II a trebuit să reziste, deoarece a treia parte din boieronatul Dejani, cât și trei munți au fost donate boierului Stanciu Mailat, dar se pare că în anul 1455 Făgărașul era al domnitorului Ioan de Hunedoara, apoi în 1456 va fi sub domnia lui Vlad Țepeș. În 1464, drept serviciilor făcute pentru familia regelui Matei, cetatea este donată lui Geréb János de Vingárt, însă în 1467 regele se răzgândește și preia cetatea pentru ca în caz de necesitate să poate să-l dea voievozilor Țării României și Moldovei. În următorii ani, cel mai probabil, cetatea era stăpânită de voievozii Țării României (în 1474, de Radu cel Frumos, în 1475 de Vlad Țepeș), însă în 1478 regele Matei îi oferă cetatea boierului exilat, Udriște, iar cetatea rămâne în posesia acestuia până în anul 1483. După această dată, cetatea intră în posesia Universității Săsești, iar apoi, când Ladislau II a decis ca cetatea să-i aparțină lui Ioan Corvin, ca și moștenitor al familiei de Hunedoara, sașii s-au opus. După moartea lui Ioan Corvin, în 1505 cetatea i-a fost donată lui Ioan Bornemisza. În 1506 el a numit primul căpital al cetății, pe Tomori Pál, mai târziu arhiepiscop de Kalocsa și comandant general al armatei ungare în bătălia de la Mohács.

Odată cu moartea lui Bornemisza, cetatea i-a revenit lui Ioan Szapolyai. În 1527, celălalt rege al vremii, regele Ferdinand i-a oferit Țara Făgărașului lui Ștefan Mailat, care în vederea îndeplinirii visului său de a deveni principe al Transilvaniei își alterna aliații. Acesta a fortificat castelul, construind un nou zid de apărare, a denumit Făgărașul Scaunul său propriu și tot aici și-a înființat și cancelaria, iar în 1541 aici a ținut Adunarea Generală. În 1566, moștenitorul acestuia, Gabor Mailat i-a vândut moșia lui Ioan Sigismund, care în anul următor i-a donat-o lui Bekes Gáspár. În 1573, cetatea a intrat în posesia lui Andrei Bathori, soțul lui Mailat Margit. De la el, cetatea a fost moștenită de Ștefan Bathori, apoi de Baltazar Bathori. În 1595, Sigismund Bathori dăruiește cetatea soției sale, Maria Cristierna. În 1599 Maria Cristierna renunță la cetate în favoarea unui contract de închiriere, însă și-a primit banii doar în prima jumătate a primului an.

Mihai Viteazul a fost primul, care pe timpul domniei sale scurte, și-a făcut sediul regal la Făgăraș. După moartea lui Mihai Viteazu, Doamna Stanca avea să ajungă prizonieră între zidurile cetății.Cetatea a intrat în posesia lui Csáky István, care peste un an a renunțat la aceasta în schimbul celei de la Nagykálló, astfel cetatea a ajuns la generalul Basta, care a realizat o garnizoană ocupată de sute de oameni, și l-a numit drept căpitan pe criminalul lui Mihai, pe Jacques Beaury. La data de 9 iulie 1605 cetatea a fost predată lui Bocskai István. Din 1615, Făgăraşul devine domeniu fiscal care în 1628 intră în posesia soţiei Principelui Transilvaniei (mai întâi Ecaterina de Brandenburg,apoi Suzana Lorantfi, după care Anna Bornemissza). La data de 13 mai 1688,Mihail Apafi I a fost ratificat. După moartea lui Mihail Apafi al II-lea, din 1689 cetatea a ajuns în posesia coroanei austriece. Între 1738 şi 1765, Făgăraşul intră în proprietatea cancelarului Gabriel Bethlen, după care este donat Universităţii Săseşti pentru 99 de ani.  După aceasa, Făgărașul intră în posesia statului maghiar, apoi al celui român, dar în peroada 1715-1960, cetatea în sine s-a utilizat ca și închisoare. În anii 1950, 165 de deținuți politici au murit în incinta cetății. Clădirea constă dintr-o incintă trapezoidală, cu un turn de colț și trei etaje și incintă bastionară și un turn de avanpost la exterior. Turnurile de colț ale incintei interioare sunt poligonale, în acestea s-au amplasat cazemate. Dintre acestea, așa-numitul Bastionul Roșu are 5 etaje. Ansamblul de clădire nu s-a prea modificat din secolul al XVII.-lea, aspectul acestuia de odinioară fiind relatat pe îndelete în documentele păstrate. Intrarea în cetate se făcea prin partea de est, printr-un pod de lemn. Șanțul de apărare de 6 metri era pavat cu piatră încă în 1637, acesta fiind legat de râul Olt. Mai târziu, acest șanț era umplut printr-un alt canal, cu apa unui lac care azi nu mai există. Pe aceste ape se țineau lebede, a căror hrănire cu pești era achitată din bugetul cetății. Zidurile de exterior, cu excepția celor din partea de est, sunt înalți de 6-8 metri, iar azi sunt dublate prin interior, iar în spațiile create s-au aplicat umplutură de pământ. Zidul dinspre est are doar patru metri lățime. În 1630, intrarea principală a cetății exterioare era fortificată de o barieră, în locul căreia în 1656 s-a construit o poartă cu două aripi, prevăzut cu o ușă mică și acoperiș din șindrilă, iar în 1676 s-a construit o barbacană. Intrarea turnului de poartă aflat în partea de est a cetății interioare era precedată de un pod rabatabil. La etajul turnului locuiau sfâtuitorii turnului.Fortificația din exterior are bastioanele Báthori, Doboló, la colțul sud-estic, bastionul Szabó János la sud-vest și bastionul Csatornyás la nord-vest (cu inscripția anului 1625, fântâna acesteia fiind atestată documentar pentru prima oară în anul 1766). Pe colțul nord-estic, bastionul cazemat în stil italian este Bastionul Bethlen, devenit mai târziu Bastionul Cuptorului (deoarece în 1623 în aceasta funcționau trei cuptoare). În cazemate se aflau câte două mortiere. Pe latura de nord a cetății exterioare, la primul nivel se aflau casele personalului domenial,etajul acesteia fiind utilizat ca și depozit de cereale. La sud se aflau  încăperile bucătăriei. Pe timpul lui Gabriel Bethlen cetatea avea trei bucătării, una maghiară și două germane, dintre ultimele două, una a devenit a soției domnitorului. La nord de cetate, pe partea exterioară a șanțului era situată Cetatea Husarilor care compunea forma în plan U. În aceasta se aflau grajduri și un atelier de fierărie, iar în mijlocul curții se afla o fântână. Această parte era legată de cetate printr-un pod de lemn. Această cetate nu mai apare în inventarul din 1676, dar în planul din 1691 se menționează sub numele de ”grajduri în ruină”.

Inițial fațadele castelului interior au fost pictate. De aici și denumirea turnurilor bastionare, Turnul Roșu, Turnul Pestriț, Turnul Negru. Din picturi s-a mai păstrat ornamentul alb-roșu din aproprierea Turnului Pestriț, aflat desupra primului etaj al aripii de nord. În 1637 cetatea era acoperită cu țiglă, pe partea de suc cu șindrilă.

Între zidul exterior și camere se aflau mici cămăruțe, de unde se alimentau sobele. Curtea cetății era pavată cu piatră iar în această curte se afla o fântână zidită din piatră, care avea două găleți și scripete de aramă. Cea mai atractivă parte a cetății este loggia renascentistă (perioada târzie) din aripa de sud. Aceasta datează de pe timpul lui Baltazar Bathory, fapt amintit și de blazoanele familiei Bathory. Atunci când numărul membrilor Dietei a crescut, adunările s-au ținut în cea mai mare încăpere a cetății, în Sala Tronului , aflată la etaj. Dintre turnurile bastionare cel mai înalt este Turnul Roșu aflat în partea de sud-nord, a cărui bază este circulară, dar ultimele două etaje au devenit poligonale. În 1632 acest turn era denumit ”depozit auriu”, cel mai probabil fiindcă avea o culoare aurie. Până în mijlocul secolului al XVII.-lea, în turn era o, dar cel mai probabil două scări. Una conținea mai multe runde, aceasta nu s-a mai păstrat după 1656, iar cealaltă era o scară spirală și conform inventarului din 1632, se deschidea din spatele unei uși secrete (aceasta a fost deasemenea demolată). În 1767, în turn funcționa un orologiu. Acesta era acoperit de un glob de aramă aurită și o giruetă în formă de cocoș. Din decorațiile de stucătură s-a păstrat doar o parte, acesta fiind situat la nivelul al treilea.

În 1632, Ecaterina de Brandenburg (care ședea des în cetate) trăia la primul etaj al aripii de nord, deasupra ei, la etajul doi, se aflau camerele soțului ei Gabriel Bethlen. Cel mai probabil, meșterii străini aici au realizat primele decorațiuni de stucătură din Ardeal. În 1632, Suzana Lorantfi locuia la primul etaj al aripii vestice și avea acces spre curte printr-o scară care azi nu s-a mai păstrat. Fiul acesteia, Gheorghe Rákóczi al II-lea, trăia la etajul doi al aripii vestice, în fosta suită a lui Gabriel Bethlen. Gheorghe Rákóczi al II-lea aici și-a petrecut luna de miere cu Zsófia Báthory, care la data de 5 aprilie 1643 a trecut la catolicism. Încăperile erau împărțite prin pereți de lemn. Capela cetății s-a realizat din trei încăperi. Aici se țineau adunările generale, până când Mihai Apafi nu a ridicat numărul Dietei. Din 1700 acesta era de rit catolic, apoi din 1919 ortodox. În 1934, acesteia i s-a amenajat o intrare exterioară. În urma restaurării din 1970, cetatea s-a înnoit în conformitate cu stilul secolului al XVII-lea, cu excepția faptului că ferestrele rotunde s-au schimbat cu ferestre pătrate.

Cum ajungeți aici?

Cum ajungeți aici?



Linkuri