Castelul Brukenthal, Avrig

  • Codul din lista monumentelor:
  • SB-II-a-A-12319
  • Adresă:
  • Avrig, str. Gheorghe Lazăr nr. 39
  • datare:
  • Sec. XVIII
  • stil:
  • baroc
  • Formă de proprietate:
  • proprietatea bisericii

Castelul a fost construit între 1768-1770, apoi în 1790 a suferit mici modificări. Castelul etajat, construit în stil baroc, are formă de U și conține două aripi laterale. Fațada dinspre stradă are nouă axe, iar ferestrele sale au obloane. Partea centrală este acoperită cu acoperiș cu pantă ruptă, în stil baroc. Fațada dinspre curte are nouă axe, iar în centrul acesteia se observă un balcon deschis, cu balustradă din fier forjat. Balconul este susținut de doi stâlpi care formează o arcadă în ambele direcții.

Inițial, pereții camerelor de oaspeți, aflate la etaj, aveau fresce cu peisaje din zona Feleacu, opere ale pictorului austriac Anton Steinwald. Pe vremuri, în castel era expus celebra colecție de picturi a baronului Brukenthal, pe care azi vizitatorii o pot admira la Muzeul Brukenthal din Sibiu. Castelul a deținut un parc de 20 de hectare, amenajat în stil baroc. La sfârșitul secolului al XVIII-lea acest parc, aflat la poalele Carpaților Meridionali și pe malul râului Olt, a fost denumit „Edenul din Transilvania” și pe bună dreptate, deoarece parcul conținea și o oranjerie, în care se cultivau migdale, curmale, smochine, nucșoară și ananas. Această grădină considerată monument istoric este singurul parc conservat din Transilvania, care și-a păstrat stilul său original baroc.

În 1908, Biserica Evanghelică a cumpărat castelul de la moștenitori și l-a transformat într-un sanatoriu, funcție care s-a păstrat și după naționalizare. În 1999, Biserica a redobândit castelul, acesta devenind sediul Fundației Brukenthal. Azi castelul se află în curs de renovare și se încearcă restabilirea splendoarei parcului de odinioară, cât și atragerea de investitori în vederea găsirii unei destinații potrivite castelului: se au în vedere crearea unui muzeu, a unei săli de concerte și centru de conferințe.

Cum ajungeți aici?

Cum ajungeți aici?



Linkuri